Află care dintre salatele YOU+ ţi se potriveşte cel mai bine!
Publish date:
20 November 2017
Linia de salate You+ a fost astfel gândită încât să întâlnească nevoile nutriţionale actuale, aducând un plus de beneficii.
Trăind într-o lume care se află în continuă mişcare, lipsa de timp devine o adevărată provocare în cu un impact directy asupra alimentației. Astfel când tragem linie la finalul zilei, constatăm faptul că ne-am alimentat incorect din punct de vedere calitativ. Salatele YOU+ vin în întâmpinarea acestor probleme, haideți să aflăm care îţi este cea mai potrivită!
YOU+ Vitamine
Te simţi într-o bună parte a timpului obosit, iritat, moleşit, somnolent, ai o capacitate de muncă mai redusă şi în plus, te răceşti destul de des? Un factor important în această simptomatologie ar putea fi reprezentat de un sistem imunitar deficitar şi de carenţe de vitamine. Încercă să îţi îmbunătăţeşti alimentaţia astfel încât să sporești aportul de vitamine, provenite din ingrediente proaspete care îți vor aduce un plus de energie pentru zilele lungi la birou.
Salata YOU+ Vitamine, vine cu un aport extra de vitamine, în special: Vitamina A, Vitamina B2, Vitamina E, Vitamina K, Vitamina B12, Vitamina B9 şi Vitamina C. Acestea provin din ingrediente naturale, cum ar fi: salata verde, brânza halloumi, broccoli, măr, merişoare, mandarine, mozzarella, avocado.
Extra pont: dacă alegi un dressing fresh (pe bază de ulei de măsline, lamâie, portocală şi lime) vei creşte cantitatea de vitamine a salatei, în special Vitamina C.
YOU+ Minerale
Mineralele au un rol foarte important în alimentaţia noastră. Cantitatea necesară trebuie acoperită la fiecare masă a zilei. Indiferent că lucrezi, mergi la şcoală, practici activitate fizică regulată sau ai un stil de viaţă sedentar, ai nevoie zilnic de: Calciu, Fier, Magneziu, Fosfor, Potasiu, Seleniu şi multe altele.
Salata YOU+ Minerale întruneşte aceste cerinţe și astfel îţi oferă o porţie din aceste microelemente, din ingrediente valoroase: salată verde, brânză feta, porumb, fasole roşie, brânză mozzarella şi ton.
Alegând această salată poţi preveni din timp lipsa de minerale, printre care cele mai comune se numără: lipsa de fier, calciu şi magneziu. Mai mult, dacă eşti o persoană activă, implicată în multe proiecte, ai o muncă de teren, ai nevoie de un plus din aceste substanţe pentru a-ţi acoperi necesarul şi a da randament la cote maxime.
Extra pont: dacă alegi un dressing pe bază de produse lactate (avocado şi usturoi, iaurt şi lămâie, busuioc şi lămâie, mentă şi busuioc, usturoi şi mărar, brânză şi usturoi, Ranch, Emma sau Caesar) vei aduce salatei tale o cantitate şi mai mare de calciu şi magneziu.
YOU+ Fibre
Ştiai că alimentaţia omului modern oferă o cantitate prea mică de fibre față de cât avem nevoie? Sistemul nostru digestiv este dependent de aceste fibre alimentare, care oferă o digestie optimă, un tranzit echilibrat şi conferă o senzaţie de saţietate îndelungată.
Alimentele fibroase îţi pot oferi ceea ce îi lipseşte sistemului digestiv, în special cele care se regăsesc în salata YOU+ Fibre: rucola sau kale, porumb, fasole roşie, dovlecel şi broccoli. Pentru ca această salată sa fie echilibrată şi să folosim efectul fibrelor de a ţine de foame mai mult timp, am adăugat şi proteine (brânză feta şi pui). În total, o singură salată îţi poate oferi mai mult de 25% din necesarul tău zilnic de fibre. Este o cantitate echilibrată pentru o singură masă. Este bine de știut că un exces de fibre la o singură masă poate să creeze discomfort. Astfel ţie îţi revine sarcina de aţi echilibra şi restul meselor de acasă în ceea ce priveşte aportul de fibre.
Extra pont: poţi suplimenta cu o cantitate mică de fibre salata YOU+ dacă alegi un dressing care să conţină plante aromatice uscate (Emma, Ranch, usturoi şi mărar, mentă şi busuioc, busuioc şi lămâie, avocado şi usturoi, mentă şi lămâie sau italian).
YOU+ Antioxidanţi
Antioxidanţii sunt un complex de substanţe nutritive, care au rolul să contracareze efectele toxice ale radicalilor liberi. Te gândeşti dacă eşti şi tu expus acestor radicali liberi? Cu siguranţă nimeni nu scapă, fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, mai ales dacă lucrezi într-un mediu poluat, eşti expus la diferite noxe, radiaţii, lumină solară, dacă eşti fumător, consumi alcool sau stress-ul este "colegul tău".
Corpul nostru luptă zilnic împotriva radicalilor liberi dar pe măsură ce îmbătrânim, celulele noastre se deteriorează. Astfel, avem nevoie de o alimentaţie care să ne asigure aceşti antioxidanţi şi să putem să ne păstrăm sănătatea.
Ingredientele din salata YOU+ Antioxidanţi se ocupă deja de acest lucru, iar câştigătoarele sunt: salată verde, ardei iute, morcovi, roşii şi porumb. Eşti curios ce antioxidanţi oferă cu exactitate? Aceștia sunt vitamina C, vitamina E (da, vitaminele au capacitate antioxidantă), beta-caroten, luteină şi zeaxantină, capsaicină, licopen.
Extra pont: dacă alegi un dressing picant vei creşte cantitatea de antioxidanţi a salatei, în special prin cei proveniţi de la ardeiul iute.
YOU+ Omega3
Acizii graşi Omega3 sunt tot mai puţin prezenţi în alimentaţia noastră, deşi rolul lor în organism este extrem de important. Organismul nostru nu îi poate sintetiza singur, astfel că are nevoie să îi fie aduşi prin aport alimentar. De ce sunt atât de vehiculaţi în ultima perioadă? Pentru că mâncăm tot mai puţin peşte (ulei de peşte) sau seminţe. Fără aceşti Omega 3, sistemul nostru cardiovascular şi cel nervos nu pot funcţiona la nivel optim.
Astfel, dacă vrei să ai o inimă sănătoasă, o mai mare capacitate de concentrare la task-urile de la muncă și o memorie mai bună, Omega3 este ceea ce ai nevoie.
Salata YOU+ Omega3 concentrează în ingredientele sale această capacitate, datorită ingredientelor pe care le conține: somonul şi mixul de seminţe.
Extra pont: vrei şi mai mult Omega3?
Alege un dressing pe bază de ulei de măsline, astfel vei creşte cantitatea acestor acizi graşi benefici (ex. vinaigrette, mentă și lămâie, picant, italian, fresh).
YOU+ Proteine
Dacă eşti o persoană activă, ai activitate fizică regulată (de intensitate medie sau ridicată) sau îţi doreşti să scazi în greutate, salata YOU+ Proteine este potrivită pentru tine.
Având o cantitate sporită de proteine, echilibrată între proteinele de origine animală şi vegetală, poate să îţi fie de folos prin susţinerea sau creşterea în masă musculară (mecanism care ajută la creşterea metabolismului şi implicit, la arderea caloriilor).
Având cel mai mare indice de saţietate, proteinele îţi vor ţine de foame până la următoarea masă şi astfel îţi vei putea desfăşura activităţile sportive în voie. Ingredientele cu conţinut crescut de proteine din salată sunt: brânza Halloumi, baconul, năutul şi oul fiert.
Am ales proteine de origine vegetală (cele din năut) dar şi de origine animală, cu valoare biologică mare (din brânză şi bacon), precum şi campionul în ceea ce priveşte biodisponobilitatea, absorbţia şi folosirea proteinelor: oul.
Salata YOU+ Proteine furnizează aproximativ 40g proteine cu un profil bun de aminoacizi.
Extra pont: dacă consideri că proteinele din ingrediente nu sunt suficiente, creşte cantitatea proteică cu un dressing pe bază de iaurt (iaurtul are şi el proteine de origine animală, complete). Exemplu: iaurt și lămâie, mentă și busuioc, busuioc și lămâie sau avocado şi usturoi.
Iulia Hădărean
Nutriţionist-dietetician